Când fără să vrea

perechea pereche nu este

Când strigătul humei credinţe-a răpus,,

croind din sminteli o altă poveste

întelegi doar atunci cuvântul nespus.

Prin versuri timide îndoielile-n lanţuri

sapă vremelnic cărări de granit.

Femeie, te-nclină,

rosteşte sfielnic spre Soare- Apune

cântecu-ţi rupt din Micul-Nimic.

E căntecul tău mai trist decât pare?

sau toamna din tine

i-a smuls un penel?

Pictează, femeie, cu palmele tale,

pe chipul lui blând,

miresmele toate

de nuci înnegrite,

de vii tremurând…