Pe vremuri
jucam orice vis la ruletă.
Pariam doar pe cifre cu soț.
Fiece cântec
pe taraba-nvechită
prilej era de negoț.
Apoi
ruleta-ncifrată
prinse culoare de foc.
Pariam doar pe roșu
și-ndată
fiece bătaie-ncordată
părea că-mi aduce noroc.
De-o vreme
cifre, culori se adună,
iar bila
secundă o simt.
Ruleta, aceeași,
la fiece tură
îmi fură
din timp….
Citeşte-mă-n ceruri,
citeşte-mă-n stâncă
cuvântu-l găseşte
e vechiul intrus,
Citeşte-mă-n ochii-ţi
Printre becuri lucinde
eu – singura stea.
Citeşte-mi silaba
din mijloc de noapte,
citeşte-adunarea
şi-mpărţirea la doi.
Citeşte-mă-n palma-ţi,
printre cărări încurcate
eu – drum pietruit.
Citeşte-mi şi ridul
sculptat mişeleşte
şi firul cărunt
înmulţit pe ascuns.
Citeşte-mă-ntruna
In braţul tău larg
Ce nu oboseşte.
Tu – cititor,
Eu – vers în amurg
Când fără să vrea
perechea pereche nu este
Când strigătul humei credinţe-a răpus,,
croind din sminteli o altă poveste
întelegi doar atunci cuvântul nespus.
Prin versuri timide îndoielile-n lanţuri
sapă vremelnic cărări de granit.
Femeie, te-nclină,
rosteşte sfielnic spre Soare- Apune
cântecu-ţi rupt din Micul-Nimic.
E căntecul tău mai trist decât pare?
sau toamna din tine
i-a smuls un penel?
Pictează, femeie, cu palmele tale,
pe chipul lui blând,
miresmele toate
de nuci înnegrite,
de vii tremurând…
Strop de ro gonise cânturi
printre ani uitaţi de rouă
în vestminte fără nasturi
răsărise faţa-i nouă.
întrebat-am
–Ce-ţi lipseşte, strop plăpând
din ceru-albastru?
murmurat-a suspinând
Ritm de nori , ritmul măiastru!
Când mă-ntunec,
Vezi şi tu,
rima însăşi e rebela
cum fuseşi şi tu odată,
vas fragil şi fără velă.
Când tresar
E semn că lumea e mişcată din rărunchi
De-o întămplare vie, adâncă
apoi strânsă în mănunchi.
Iar când ochii-mi luminează,
Pietre-n umbră şi-n furtună
Tu să ştii că mă veghează
mama mea
Zâna cea bună.
Strop de ro
In ropot cade
Rostogol
Rotind
Zdrobind
Rodul crud-al glăsuirii,
vers cu vers
îmbrobodind.
Strop de ro
Nu e poveste
E doar clipa din ocean
Fără sens îi cauţi urma
Nu-i cărare….
Nu-i alean….
Umbre.
Umbre de oameni și umbre de semne
Stins arămiul, înserare in doi,
Stim că mai este
Cuprinsă-n poveste
Semnul-ntrebării
întors înspre noi.
Răspunsul de frunze și șoapte
în umbra de aripi se stinge acum,
Cuvântul teribil din umbra tăcerii
Coboară-ridică pliscul mereu..
Eu nu voi veni, dar tu, așteaptă-mă.
Când plini de miresme de soc și salcâm
Copacii –nserării se frâng
Când frunza-n bătaie de vânt clipocind
Spre vale îți pare-alergând.
E semnul, iubite,
Că-i timpul să vin, chiuind peste câmp și ogor,
E semnul, iubite,
Că gândul sublim, poartă tăcere și dor.
Când totul e tril, balsam matinal,’
sclipire adusă din rai,
când urechile-ți treze tot cântecu-l cer
și este luna lui Mai.
E semnul, iubite.
Că-i vremea să vin,
plutind printre crengi și culori
E semnul, iubite,
Că gândul sublim, poartă tăcere și dor.
Pe prispa-nnegrită de visuri și soare
Privind, neclintit spre pădure,
Așteaptă-mă.
Eu nu voi veni, dar tu, așteaptă-mă.
Unde-i ochiul care râde?
S-a impotmolit în timp?
Ca sa-i lase căi deschise
Celui care plânge tâmp?
Intre alb și negru-mi pare
Ingenuncherea de acum
Si durere și-ndurare
Si lumină, dar și scrum.
Inmărmurită-n nemișcare
In timpul marii pandemii
Mai răscolesc prin mine
vulturi, vrăbii,
porumbei și ciocârlii.
Uneori înveșmântată
In floarea-soarelui îmi par,
cu părul lung prins într-o coadă
sărind prin ierbi,
fugind pe stradă,
trup hoinar.
Alteori văd printre semne:
Un chip de pradă-ndurerată
a unui vis nebun și sterp,
dar și călău orbit de lume,
într-un rol secund, incert.
Mă-mbrac în tine, vânt păgân
Alean pe pomul nins
și mugur blând
Cu chip de dor.
Mă-mbrac în tine, briza-alin
Cu-nfiorarea de-nceput.
Purtând în păru-mi argintat
Smaraldul mării
Nevăzut.
Mă-mbrac in tine,
Verde-albăstrui
Miros de prunc scăldat în lapte,
Scâncete și legănări,
Umbre vii după o noapte
De nesomn și alintări.
Surâs adus din altă zare
Din lumi rămase în tăceri
Căci mâna mică se întinde
Fără să știe de-i azi sau ieri.
Neîncetat privesc minunea
un strop de argint atât de viu,
si dac-am zărit lumina,
povestea pot acum s-o scriu.
