Colind de martie
Zăpada care căzuse ieri
azi e lacrimă,
blând continuându-și drumul spre soare.
Patimă dezlănțuită la apusul soarelui,
mamei spune-i că-i bine și-i cald,
că visul cel dintâi
e umbra chipului ei.
1984
Incertitudine
țipăt
înfruntare de păsări
ce-și împart cerul.
strigăt
pirați răzvrătiți
pe-o mare prea mică.
plânset
cuvântul
neînțeles
neascultat
neîmbrățișat
prăpastie
între ce sunt și ce aș fi putut fi
Tipăt
Strigăt
Plânset
Vers – Lumină.
E vremea…
Pescărușii țipă sălbatic
în dimineața lipsită de somn.
În cercuri albe se-nvârt visele care nu au căzut
Pe pleoape.
E vremea singurătății
Strecurate printre umbrele și șezlonguri
Printre trupuri bronzate
și ochi goi,
Printre strigăte și cântece
Exorcizante,
E vremea singurătății in doi.
Nimic nu întrerupe valurile în bătaia lor
Nici măcar țipătul sălbatic al pescărușilor.
Semne
Dezgolite semne
fără umbră
în bătaia vântului
în plata Domnului
trup învins de nimic.
Stiu să frăng lacrima
să o rotunjesc ca să pară
rodul cerului.
Sunt înca vie, deși am zborul frănt,
Copacul rupt de vănturi,
Câmpul amețit de pârjol.
Uite că se poate, îmi zic,
Se poate și printre pietre
Gâfâind
Să mai urc .
Şi azi mai alerg după fluturi
Pe vremuri,
Când eram mult mai sfioasă,
Prindeam dungi colorate în plasă.
Apoi,
Cu desaga-ndoită de griji
Doar frângeri de aripi
Mai treceau printre chingi.
De-o vreme,
Mai lesne mi-e noaptea
s-adun fluturi din ceruri
sclipiri din cărbuni.
Unii coboară singuri în sac,
Alţii îmi scapă prin ochiul prea larg.
Pentru câţiva
Curelnicul meu e prea mic,
Se-ntorc în ceruri
Să descrească un pic.
Cărare îmi fac fluturii mei.
Şi azi mai alerg după ei.
Rugăciune
Îngăduie-mi pasul
prin ierburi să-l port,
prin frunze uscate
ori ninse!
Privirea-mi îngăduie
S-adune-n şuvoi
Ninsoare si zări
Necuprinse!
Ingăduie-mi cântul
să-l prind, uneori,
din romanţe târzii
sau din hohote lungi
şi aprinse!
Ingăduie-mi, Doamne,
în timpul rămas,
doar cuvântul cel bun,
zâmbetul cald,
braţele-ntinse!..
(fără titlu)
Astăzi este despre cuvânt,
Cuvântul care
Are şi măsurătoare.
Despre cel scurt şi tăios
(care te-ntoarce pe dos).
Despre cel larg ca o-mbrăţişare
(în care încape fieştecare).
Despre cel atât de subţire
Incât se răsuceşte spre sine.
Despre cel gros si neobrăzat
(care trebuie expulzat).
Despre cel lung şi aiurit
(foarte uşor de slobozit).
Dar cum e
cuvântul nespus
agăţat
între zori şi apus?
Geometrie
Între unghiuri și cercuri.
Așa îmi pare viața.
Ca o problemă de geometrie.
Ocolind tacticos unghiu-ascuțit,
Îndepărtându-l, cu silă, pe cel obtuz,
Căutându-l, printre necunoscute, pe cel drept.
Deseori, trezindu-ne captivi într-un triunghi amoros
Sau rătăciți într-un paralelipiped….
Bucurându-ne, dacă, buni saltimbanci,
am aterizat într-un dreptunghi
deși, o bună parte din viață
am visat la echilibratul pătrat.
Cumplită geometrie viața!!
Cercul?
Cel în care am ridicat pleoapele fără să vrem
Roată a vieții, a norocului, a morții.
Cercul care se închide
fără să ne întrebe de răsărit sau apus,
în care stagnăm în încordări de arc
sau
ne războim în gânduri diametral opuse,
așa cum suntem,
mărunte raze de timp
și până la urmă,
după țoață această încrăncenată luptă
rămâne
punctul.